„Poate fi nevoie să duci o bătălie de mai multe ori pentru a o câștiga.” – Margaret Thatcher
Sunt Anca Coricovac – medic primar obstetrică-ginecologie, specialist în tratamentul infertilității și embriologie clinică, embriolog senior acreditat european, lector universitar și doctor în științe medicale.
Înțeleg cât de grea poate fi incertitudinea atunci când îți dorești un copil. Am trecut personal prin această experiență. Și acest lucru mi-a schimbat felul în care privesc medicina.
Cred cu tărie că sănătatea reproductivă este parte esențială din sănătatea noastră generală – influențată de stilul de viață, echilibrul hormonal, mediul în care trăim și, mai ales, de emoțiile noastre.
De aceea, felul în care tratez infertilitatea depășește cadrul strict medical: pornește din empatie, din înțelegere reală și din respect față de povestea fiecărei paciente și a fiecărui cuplu.
Pentru mine, medicina este o colaborare, nu un monolog.
Cred în tratament personalizat, dialog deschis și fără grabă, abordare multidisciplinară, decizii luate împreună – în mod egal, sprijin emoțional real și curajul de a o lua de la capăt atunci când e nevoie.
Unii pacienți vin cu teamă și multe întrebări, alții cu speranță și încredere. Știu ce înseamnă dezamăgirea unui test negativ și știu, la fel de bine, câtă bucurie aduce vestea unei sarcini. Pentru mine, fiecare caz înseamnă mai mult decât un protocol medical: înseamnă să ascult, să explic și să găsesc soluția potrivită pentru fiecare cuplu.
Nu înseamnă sfârșitul speranței de a deveni părinți. Pentru mine, fiecare reușită nu e doar un succes medical, ci o bucurie trăită alături de pacienți.
Sunt medic primar obstetrică−ginecologie, Specialist FIV și Reproducere Umană Asistată la Clinica Gynera; Lector universitar Embriologie (UMF „Carol Davila”), Doctor in Medicina, Embriolog senior acreditat ESHRE, cu aproape două decenii de experiență clinică în infertilitate.
Am făcut parte din echipa de conducere a clinicii Gynera ca Director Medical în ultimii 3 ani si 10 ani ca Director laborator FIV, coordonând echipe medicale si formând una din cele mai performante echipe de embriologie din tara, integrând deciziile clinice cu standardele de laborator; Prin această abordare, am contribuit la nașterea a peste 3.000 de copii, prin tehnologii moderne și inovative de reproducere asistată și micromanipulare, incluzând rezolvarea unor cazuri dificile prin strategii personalizate.
În prezent, coordonez clinic parcursul pacienților cu infertilitate, după mulți ani de perfecționare în tehnici medicale avansate, asigurând consultații, intervenții ginecologice și proceduri de reproducere asistată/FIV. Abordarea este centrată pe diagnosticul cuprinzător al cuplului, infertilitate masculină (inclusiv cazuri complexe, biopsie testiculară/TESE, Micro-TESE), IVF/ICSI, PGT, managementul eșecurilor de implantare și al pierderilor recurente de sarcină, prezervarea fertilității și tratamente personalizate orientate spre rezultate (sarcină și naștere).
Cu o experiență de aproape 20 de ani în medicina reproducerii (clinic și FIV), am fost inclusă în grupuri de lucru naționale și internaționale de cercetare și analize statistice și am participat la numeroase reuniuni științifice, susținând și publicând, ca autor sau coautor, lucrări în reviste de specialitate.
Ca lector la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, am format numeroși specialiști și am făcut parte din comisii de examinare pentru tratamentul infertilității, asigurând training și îndrumare pentru tinerii obstetricieni-ginecologi în medicina reproducerii.
Dețin titlul de Doctor în Medicină; teza „Impactul factorilor de predicție asupra ratelor de succes în reproducerea umană asistată” este apreciată ca bună practică în procedurile ART.
Sunt Vicepreședinte al Asociației Societatea Română pentru Fertilitate și Reproducere Asistată și membră a mai multor societăți profesionale în domeniul reproducerii asistate, incluzând ESHRE.
Toată această experiență — clinică, academică și personală — m-a învățat că infertilitatea este un drum care se parcurge cu răbdare, cu echilibru și cu multă încredere.